“Nu vom plagia” este a treia porunca a postului Money Chanell. Pe 17 septembrie am scris despre ce mi se parea a fi un plagiat comis de Televiziunea The Money Channel, respectiv sterpelirea numelui unei emisiuni celebre de la NBC: Meet the Press. Am demonstrat evidenta, apoi am solicitat un raspuns ferm din partea conducerii TMC daca au cumparat acest drept sau in Romania nu exista niciun fel de reguli privind o marca inregistrata. N-am facut acest demers doar pe blog, ci l-am sunat pe redcatorul sef Daniel Apostol, care a recunoscut ca emsiunea este inspirata din cea realizata pana-n iunie de regretatul Tim Russert. Mai multe amanunte nu avea nici el, asa ca am asteptat sa ia legatura cu boss-ul bosilor de la el. N-am primit inca niciun raspuns, iar astazi de la 19.00 are loc a doua editie, in care sunt invitatii cei ramasi pe umbra fostei buline rosii (Evz, of course). Eu inca astept raspunsul. Pana atunci ma intreb daca Money Channel nu si-a incalcat a treia porunca din propriul Cod Etic, cea in care sustine ca nu va plagia. Si era simplu de evitat aceasta intrebare daca exista undeva precizarea privind sursa inspiratiei. NOTA: Avand in vedere ca TMC este realizata dupa modelul de la CNBC, ma gandesc ca poate exista o intelegere la nivel inalt. Ma intreb totusi de ce sa prezinti un produs drept marca ta cand ea exista de pe vremea cand televiziunea cu pricina nici nu era in proiect?
RSS Feed
Twitter
26 Octombrie 2008, 16:33
Tiberiu Lovin
in
Tags: 








Iunie 2nd, 2010 at 09:05
FRECIUUUUUUU Da BANIIIII LA MONEY CHANEL ca ai uiat si au trecut 2 luni