De cateva luni vorbesc cu Indira Crasnea, presedintele Cubului Roman de Presa, pentru un interviu, iar acum am reusit sa-l obtin, cu toate ca ea nu da interviuri. Veti afla in final de ce s-a lasat convinsa. Intrebarile mele sunt dureroae, iar raspunsurile ei completeaza suferinta temei generale: presa incotro. Cel putin asa cred.

În ce fel se implică (daca o poate face) CRP în disponibilizările motivate de criza financiară? Nu poate propune soluţii de evitare a măcelăririi redacţiilor? Sau măcar sa sugereze criterii?

Echilibristica inteligentă pe linia de plutire şi limitarea pagubelor în vreme de criză depind de experienţa, flexibilitatea şi creativitatea fiecărui manager de presă. Nu cred că sunt reţete-standard sau formule ale fericirii, care să pice din cer sau să fie livrate împachetat de vreo organizaţie providenţială. Nu o spun de dragul vorbelor alese. Este doar realitate zisă civilizat.Deşi “măcelărire” mi se pare un termen cam tare, nu sunt deloc indiferentă la faptul că restructurările duc la drame individuale. Că sunt jurnalişti, oameni din redacţii care sunt victime ale subiectivismelor atroce. Că se fac reglări de conturi. Că ar trebui făcute judecăţi cu mintea limpede şi uneori nu se întâmplă asta. În şaptesprezece ani de meserie am simţit pe pielea mea de două ori cum este când se închide o redacţie. Îţi pierdeai busola, o regăseai, o luai de la capăt.

Crezi ca această criză va conduce la o mai mare degradare calitativă a presei? Motivaţia mea: în general nu sunt afectate pilele şi lingăii, ceea ce nu înseamnă că e de preferat pentru şefi să ţină aproape asfel de personaje, indiferent de calitatea producţiei jurnalistice? În altă ordine de idei, şefii de redacţii au intrat in panica şi se orientează spre ceea ce se vinde: tabloidul.

Dincolo de etichetele “pile”, “lingăi”, “panică”, “degradare”, “tabloid” în comunitatea jurnalistică se întâmplă ceva care îmi strânge inima: s-a făcut o schimbare semnificativă de generaţii, însoţită de o schimbare brutală de mentalităţi. Din nefericire, nu le văd că ar fi şi în favoarea calităţii actului jurnalistic. E adevărat, sunt câteva individualităţi bine conturate ale noului val, nu apărute din neant…în rest…Altfel, constat cu mâhnire si ironie că e o plăcere teribilă şi o modă să te sui cu bocancii pe jurnalişti, făcându-i responsabili de toate relele lumii. Plăcere la care s-au raliat inclusiv “greii” meseriei, oamenii care poate ne-au fost mentori. Războiul generaţiilor… Deliberat, direcţionat, poate nu, se întreţin în veselie tot felul de reduceri la acelaşi numitor: toată presa e tabloidă şi de trei lei, toţi jurnaliştii mai clonţoşi sunt vânduţi pe la diverse prăvălii politice, toate jurnalistele au tupeu cât încape, dar creier de găină. …etc, etc.. L Suntem ca vremurile pe care le trăim, avem şi noi faliţii nostri. Dar de aici şi până la aruncatul cu lături “in corpore”….

Cum mai stăm cu autoreglementarea în presă versus Coduri?A fost convins guvernul să le rescrie? Sau “presa s-a speriat degeaba”, aşa cum sustine Predoiu?

Parlamentul le-a rescris oarecum. Asta nu înseamnă că am fost şi scutiţi de coşmaruri. Nici vorbă. În chinurile rescrierii, doi domni foarte înflăcăraţi şi cu oarece funcţii într-un partid pe care n-am să-l numesc (nu fac aici politică şi fiind jurnalist “de politic” sunt oarecum sănătos alergică în acest sens J) ne-au ameniţat că ne paşte Legea presei. Şi dacă nu vom privi şi accepta cu cea mai mare seriozitate autoreglementarea ne vom trezi cu o Lege a presei pe care o va face oricine în afară de jurnalişti.

Cand vom avea organizaţia patronală a presei şi ce va putea face ea în afară de un joc ce nu se anunţă foarte prietenos faţă de angajaţi?

Cât de curând. Eu sper că în acest an va apărea oficial Patronatul Presei Române şi astfel se va încheia reformarea CRP.Sunt jurnalistă ca şi tine şi nu-i rostul meu să vorbesc în numele patronatului. Nici nu mă încearcă o asemenea dedublare JDoar sper că se va realiza un echilibru de forţe în industria mass-media, o limpezire şi o delimitare, care să fie reciproc avantajoasă. N-am auzit de patroni prietenoşi. Am auzit, în schimb, de patroni deştepţi. J

S-a degradat într-adevar discursul jurnalistic, aşa cum susţin gazetari de marcă sau trăim o etapa de modificare a lui la presiunea cititorilor?

Discursul jurnalistic s-a subţiat şi e plin de patimi cu dedicaţie. Pasiuni politice prea ades. Şi asta scurt-circuitează drumul spre “adresantul” principal : cititorul, ascultătorul, telespectatorul. E de multe ori stângaci, lipsit de empatie, de umor . Dar plin de umori.Scriitura care emoţionează şi în care te regăseşti s-a ascuns pe undeva, aşteptând timpuri mai bune sau împrejurări care să o facă să înflorească.

De ce crezi că au scăzut semnificativ numărul investigaţiilor?

Poate e o opţiune de politică editorială. Sau o lehamite. Sau vreun sentiment de zădărnicie, că nu poţi mişca munţii.

De ce este CRP atât de reţinut în acţiunile sale? Câte publicaţii au fost avertizate de CRP că încalcă deontologia din 2008 pâna acum?

CRP, aşa cum este azi, nu se suie pe garduri. Nu este organizaţie “de autor” sau “de lider”. Nu duce stindarde politice. Nu e nici clubul dinozaurilor, rezervaţia mahărilor, o cabală întunecată sau în vreo altă ipostază  din folclorul care a brodat reputaţia “de groază” a CRP. JCRP este o asociaţie profesională reprezentativă a companiilor din industria mass-media, pragmatică, la care vine şi prim-minstrul (de la PDL), şi preşedintele Senatului (de la PSD) şi pe la care sper să treacă, după o mare absenţă, pe care nu o comentez, şi preşedintele României. Nu suntem nici tribunal, nici maica Tereza. Am trecut în 2008 printr-o perioadă de fragilitate, de căutări, de schimbare de optică. O perioadă în care, din păcate, a fost întreţinut anatagonismul maladiv între jurnaliştii “buni” care au plecat din Club şi patronii “răi” care au rămas în Club.Reformarea unui brand e dureroasă. Acum ne consolidăm, ne vindecăm de temeri. Şi pentru că veni vorba de “tribunal”, în cel mai scurt timp va apărea Comisia Media, o instanţă aşteptată, rezultată din prima etapă de reformare a Clubului. Poate părea o comparaţie cam uşuratică, dar între ati fluturare una–două  jupoanele pentru varii cauze şi a fi un partener de dialog la nivel înalt, solid, serios, onorabil , eu …las jupoanele la naftalină J .

E greu pentru o femeie să conducă o astfel de  instituţie, în care majoritatea partenerilor de negocieri/întâlniri/discuţii sunt bărbaţi?

Eu sunt prima din istoria Clubului care ocupă această funcţie. Nu-i uşor să-i urmezi lui Dumitru Tinu şi Cristian Tudor Popescu. Cineva m-a întrebat cu mirare, la o sindrofie, cum de m-a ales “adunătura de misogini de la CRP”? M-a ales. Iau lucrurile şi situaţia aşa cum sunt. Cu înţelepciune. J

Epilog  neconvenţional (autor: intervievata)J 

• Nu dau interviuri. M-a convins, după multe-multe stăruinţe, Tiberiu, jurnalist ca mine, cu soartă paradoxală: în 2008 a primit un premiu al Clubului Român de Presă. În 2009 a rămas pe drumuri.
• N-am luat premii de la CRP (doar o nominalizare), dar am ajuns şef (pentru doi ani) la organizaţia care dă premiile.
• Acum 17 ani, visam să fiu o a doua Oriana Fallaci. După 17 ani de meserie încă nu mi-am pierdut visele.
• Doi ani am fost jurnalist de cotidian. De 15 ani,sunt jurnalist într-o redacţie de “linia întâi” –Mediafax. Unii cred că o agenţie de presă e un loc populat cu oameni fără chip sau cu roboţei J- Cea mai mare dorinţă: să mă ţină cât mai mult pingelele dragului de meserie.

—————————————————————————————————————————————

Nota: Un mic fragment din interviu a fost preluat de Cotidianul cu citarea sursei.

Alte stiri

• Stirile de seara (0)
• Situatia de la Cotidianul sub ochii sefei CRP (8)
• Cotidianul în opt pagini. Plus Update (66)
• “Regret că nu mai sunt câine să-i pot muşca pe corupţi” (5)
• “În presă, impostorii au viaţă veşnică” (14)