RSS Feed
Twitter
17 Septembrie 2009, 19:56 
Tiberiu Lovin 
in Demisionara Diana Lazar de la Cotidianul a lasat in urma cel mai frumos mesaj de adio pe care l-am citit.
“Dragi colegi,
Plec si eu. Au fost niste ani al dracului de misto! La Cotidianul mi-am trait copilaria, adolescenta si o mica parte din maturitatea de jurnalist. Ca atare, ma simt obligata sa dau onorul celor care mi-au fost in acesti aproape patru ani mai mult decat colegi. Ii invit in scena in ordinea numerelor de pe tricouri pe:
Sica Cosmeanu – Atunci cand nu te punea sa faci inventarul bisericilor din tara, era cel mai misto si mai relaxat sef pe care il poate dori cineva.
Andra Badicioiu – Jurnalist pur sange. Ea m-a invatat sa scriu si sa apreciez cafeaua la adevarata ei valoare 
Ionut Dulamita – Era o placere sa (nu) scriem impreuna. Ii multumesc pentru prietenie, pentru hohotele de ras pe care mi le-a starnit si pentru faptul ca s-a straduit (in zadar) sa ma invete unde se pune virgula.
Cosmin Popan si Alexandra Olivotto – Ubber colegi
Costi Rogozanu – Mi-a ghicit potentialul de jurnalist de media si mai apoi de politic si nu s-a sfiit sa-l exploateze. Mi-a dat gratis cele mai bune sfaturi de cariera.
Ciprian Ranghel – As putea sa scriu un main despre el, dar o sa ma limitez la un timbru: Ii multumesc pentru ca nu m-a lasat sa plec la alt cotidian in 2007 si mi-a dat sansa sa devin jurnalist politic. E printre putinii sefi din presa care stie sa spuna echipei Multumesc!; Imi pare rau!; Azi ati fost cei mai buni!; Sa-i futem!.
Dan Duca – Las’ ca-ti multumesc eu la bere!
Mihnea Maruta – Un om de la care inveti ce e Onoarea.
Adriana Dutulescu – Mi-a aratat cum se face presa de politic in Liga Mare.
Adi Ursu - Un om foarte misto, un ziarist prin definitie. A fost ultimul sef care mi-a marit salariul. Degeaba. Tot el mi l-a si taiat. –
Livia Moisii – A facut din Cotidianul brandul care ne-a gadilat orgoliile atatia ani fara de care nu ne-am fi gasit astazi un alt loc de munca.
Florentina Trandafir – Un altfel de contabil.
La final, va invit sa serviti o portie de Dulamita.
See ya!”.
Tags: 
Septembrie 17th, 2009 at 21:31 pm
Bre tata Nisto dar acum râzând glumind, te întreb: cu cine şepcălia mea cu cozoroc mai faci matale gazeta aia? Că a fost unul rău, a fost al doilea rău, a fost al treilea rău dar chiar aşa toată garda veche să fie nişte răi şi nişte incapabili chiar sincer nu-mi vine să cred!
PS Apropos, dacă te doare în spate de ce spune lumea, ia bre nişte ketonal!
Septembrie 17th, 2009 at 21:49 pm
Saraca. Ma refer la cat de miezu p… se crede biata aceasta. Ce oameni, ba frate. Crezi ca a stat ea si s-a gandit, bravo pisi ai ajuns la maturitatea jurnalistica ? Ca ea “are potential” ? Lovin, numai tu o poti intrece in ridicat de statuie singur. Ia zi ce mare jurnalist esti tu, fratele meu
Ma duc sa iau niste lamaie ca imi vine rau.
Septembrie 17th, 2009 at 22:15 pm
tristete de matase pictata cu pasiune de ani frumosi1
Septembrie 17th, 2009 at 22:54 pm
@ laudadesine
Vezi că lămâia merge cu ketonal….că deh, de la atâta aplecat în faţă normal să ţi să facă rău!
PSLAUDĂ-MĂ GURĂ CĂ O SĂ-ŢI DAU CIANURĂ…..dacă vroiai să fii insinuant! Aia cu “laudadesine” e răsuflată şi nu pute bine!
Septembrie 18th, 2009 at 3:14 am
vad aici, insirati, o serie de “nimeni”, carora aceasta ilustra necunoscuta le multumeste de parca ar fi facut impreuna “the sun” sau “bild”. un ziar, al carui tiraj incape intr-o punga mica de la billa, moare asa cum merita. cine n-a trecut prin redactia evz (in perioada ‘92-’97), nu stie ce-i aia ziaristica la cel mai inalt nivel. gasti d-astea, care se duceau si ele la redactie sa se hahaie sau sa mai bea o cafea “in oras” nu pot genera un produs competitiv. si este foarte bine, pentru presa in general, ca se alege praful de ele. iar redactia cotidianul, si inca vreo citeva, era cu adevarat o adunatura de pigmei in ale jurnalisticii.
Septembrie 18th, 2009 at 8:10 am
Auzi bre Gogule, dacă noi suntem o adunătură de “nimeni” păi de ce ne bagi în samă şi te contrezi cu noi pintenogule? Bre nătângule, NOI NU SUNTEM NIMENI….SUNTEM CITITORII VOŞTRI!
….în rest cu trecerea pe la EvZ cam ai mare dreptate! Acolo s-a făcut PRESĂ…JURNALISM!
PS Gogule ia spune tu în faţa Marii Adunări a Cititorilor, cum se face că fosta echipă nu prea s-a înghesuit să lucreze cu tata Nisto? Oare de ce?
Să trăieşti bine Gogule!
Septembrie 18th, 2009 at 8:24 am
Laudadesine: ti-a trecut cu lamaie? Bine. Acum trebuie sa faci urmatorul exercitiu: nu te mai uita in oglinda.
Gogu: Fiecare are propria experienta si o poate impartasi liber. Ceea ce spui cu Evz mi se pare o tampenie. Adica toti care n-au fost acolo in perioada descrisa sunt niste pseudojurnalisti? Hai sa ne uitam un pic in jur. Dupa un ocol al Plateneti Presa, te rog sa repeti: chiar numai aia sunt jurnalisti? Bine, daca numai ei, atunci de ce si cei care au fost in acea perioada la Evz au plecat imediat dupa venirea lui Nistorescu?
Septembrie 18th, 2009 at 9:20 am
Parerea mea, ca ziarist timp de 10 ani la un cotidian national, este că tindem să ne acordam, noi jurnalistii, o prea mare importanta. Atata timp cat lucram la un ziar cu un oarece (re)nume avem impresia ca suntem niste varfuri ale presei romanesti, ca avem un talent la scris incredibil si ca putini se mai compara cu noi. Asta in prima faza. In faza urmatoare, incepem sa ne imaginam ca meritam un salariu foarte mare pentru ”capodopederele” pe care le producem, si ca nu oricine poate face ceea ce facem noi.
Tocmai de aceea si avem un soc atat de mare cand se schimba conducerea unui ziar, implicit cand se schimba garda si constatam ca suntem usor-usor trasi pe dreapta. Atat ca importanta in cadrul ziarului, cat si ca bani (vezi ceea ce s-a intamplat la Cotidianul, Rl, Realitatea etc.).
Nu realizam decat tarziu, si numai unii din noi, ca de fapt nu suntem deloc atat de buni, atat de speciali, si nici de neinlocuit. Suntem, in realitate, niste masini de scris, mai mult sau mai putin independete (in functie de coloana vertebrala a fiecaruia), insa oricand inlocuibile cu alti aspiranti la titlul de ”mare ziarist”.
Domnisoara care a scris randurile de mai sus este inca in perioada nostalgica, cand nu realizeaza inca cam cat de dura este lumea presei din acest punct de vedere. Dupa ce va mai trece un timp, isi va da seama ca lucrurile stau asa cum am spus mai sus si ca ceea ce ramane este placerea de a scrie. Atat. Si, bineinteles, importanta castigarii unui ban cinstit, pentru cumpararea ”painii cea ce toate zilele”
Septembrie 18th, 2009 at 9:51 am
Nani: Nu stiu cine esti, dar am sa fur acest comentariu si-am sa-l pun ca post. E 100% adevarat ceea ce spui. O analiza foarte buna a situatiei jurnalistului din Romania.
Septembrie 18th, 2009 at 10:01 am
Multumesc frumos. Ma cunosti foarte bine si iti ofer doua indicii: sunt fata si am fost colegi. Daca ti-ai dat seama cine sunt, da-mi de stire