Revista presei despre presa

Hotnews: 1000 euro de la “nasu” Mazare pentru un minut de stiri “de bine” despre Primaria Constanta. HotNews.ro publica, in exclusivitate, detaliile contractelor prin care primarul Constantei, Radu Mazare, a cumparat stiri si publicitate la tv si radio, contractele fiind castigate de firmele partenerilor sai de afaceri.

Daily-Business: Dan Diaconescu, acuzat ca nu a platit toate apartamentele date ca premii la OTV. Reprezentantii Domus Stil, companie controlata de fratii Robert si Ionut Negoita, au declarat ca apartamentele care s-au dat ca premii in ultimele doua luni participantilor la show-ul 100% Adevarat de la OTV nu au fost achitate. Cei de la Domus Stil spun ca, in fiecare duminica, s-au oferit circa 3 apartamente per emisiune, in ultimele 2 luni si ca, potrivit calculelor, aproximativ 24 de apartamente din complexul Confort City sunt neachitate catre firma fratilor Negoita.

Wall-Street: Solutia anti-criza: reducerea frecventei de aparitie a publicatiilor. Els Loesberg, CEO-ul companiei Sanoma Hearst Romania, spune ca solutia pentru depasirea crizei nu este inchiderea titlurilor, ci reducerea frecventei de aparitie a lor. “In noiembrie 2008, am vazut criza venind, ne-am revizuit instantaneu bugetele pentru 2009 si am creat un program de economisire foarte clar si strict. Aceasta decizie timpurie este ceea ce ne ajuta acum, este ce ne-a salvat”, a declarat Els Loesberg. Sanoma Hearst Romania este editorul revistelor Esquire, FHM, Cosmopolitan si National Geographic.

Mediafax: New York Times publica articole pe banii membrilor comunitatilor americane. Un articol bizar a fost publicat, marti, in rubrica de Stiinta din cotidianul New York Times. Materialul a fost semnat de un liber profesionist, platit de membri ai comunitatii. Plata jurnalistei Lindsey Hoshaw pentru realizarea reportajului a fost achitata de sute de donatori, prin intermediul Spot.US. Potrivit site-ului sau, Spot.Us permite publicului “sa lanseze propriile sale anchete pe teme importante si, poate, neglijate, platite prin donatii care pot fi decontate fiscal”.

Hotnews: Tranzactie: Doua milioane euro pentru 9am.ro, kudika.ro si wall-street.ro. Fondul de investitii 3TS Cisco Growth, parte a grupului 3i, a achizitionat pentru, aproximativ, 2 milioane de euro, 25% din actiunile firmei Internet Corp, care detine mai multe site-uri de stiri si de life style. Plata se va face in doua transe, circa doua treimi acum, iar restul in doi ani, in functie de performantele financiare ale firmei. Cele mai vizitate site-uri ale firmei sunt 9am.ro, kudika.ro si wall-street.ro.

Daily-Business: 100.000 de euro, pentru o campanie electorala online. Eficienta campaniei electorale din acest an depinde intr-o mare masura si de spatiul online. Specialistii spun ca pe aspirantii la fotoliul de presedinte al Romaniei nu i-ar costa “mai mult” de 100.000 euro toata “tarasenia”. “Fata de prezidentialele din 2004, cand aparitiile pe Internet ale candidatilor erau ca si inexistente, anul acesta aproape fiecare candidat a simtit nevoia sa isi marcheze teritoriul online. Retelele sociale, blogurile, au devenit instrumente de campanie electorala”, este de parere Diana Dragomir, general managerul agentiei de comunicare politica online Inpolitics.

Wall-Street: Splendid Interactive, “contabilul” publicitatii online la Vodafone. Din aceasta luna, Splendid Interactive reprezinta cele sapte canale de publicitate ale operatorului de telefonie mobila Vodafone. Pe langa serviciile de publicitate prin SMS si MMS, Splendid Interactive va vinde publicitate si pe site-urile Vodafone.ro si Youthsms.ro “Splendid Interactive ofera servicii integrate de comunicare prin toate canalele pe care Vodafone le pune la dispozitia clientilor, sub egida AdPlus,” a declarat Cristi Marinescu, director executiv Splendid Interactive.

Mediafax: Fondatorul hi5.com: Sute de mii de romani intra pe net doar pentru socializare. Ramu Yalamanchi, fondatorul hi5.com, a declarat ca una din doua-trei persoane conectate la Internet utilizeaza site-ul Hi5. “Datele SATI indica un numar cuprins intre 800.000 si un milion de utilizatori unici din Romania, care acceseaza, zilnic, site-ul Hi5. Cifra arata cat de puternic este acest fenomen al retelelor sociale”, a adaugat Yalamanchi.

EVZ: Traian Ungureanu a plecat din emisiunea “Ora de foc”, de la Realitatea TV. “Stenograma de la Snagov” a facut ceva valva in desfasuratorul emisiunii “Ora de foc” de aseara, de la Realitatea TV. Invitat in studoiul emisiunii moderate de Oana Stancu si Adrian Ursu, europarlamentarul PDL, Traian Ungureanu, a reprosat postului tv ca “nu a prezentat nimic pe parcursul zilei despre acest subiect”. Moderatorii au replicat ca “subiectul emisiunii este altul”, iar discuţia a degenerat in acuze reciproce. Traian Ungureanu a decis sa paraseasca studioul.

Hotnews: Analiza: prima saptamana electorala la tv: accent pe scandaluri la posturile de stiri. Conflictul intre candidati “face” tot discursul electoral la tv, mai ales la posturile de stiri Antena 3 si Realitatea TV. “Lipsesc temele de program in campanie. Discursul electoral este limitat la conflictul dintre candidati. Asta se vede. Nu stim ce vor sa faca daca vor fi presedinti. Stim ca acum se cearta”. Este declaratia facuta de Mircea Toma, presedintele ActiveWatch – AMP, la o dezbatere pe marginea unei analize a programelor tv, in prima saptamana de campanie.

Daily-Business: 50 milioane de dolari, profitul pe un an al lui Donald Trump din emisiunile tv. Revista Forbes scrie ca Donald Trump a incasat, pana in iunie 2009, 50 milioane de dolari numai din emisiuni televizate. Celebrul “mogul imobiliar” ocupa locul doi in topul celor mai bine platiti prezentatori tv, dupa Simon Cowell, gazda emisiunii “American Idol”, care are un castig de 75 de milioane de dolari.

Hotnews: Cezar Burlan, “confirmat” la conducerea vanzarilor de publicitate ale Grupului Medien Holding. Grupul Medien Holding a confirmat numirea lui Cezar Burlan in functia de director de vanzari de publicitate din companie. Intre altele, grupul media este actionarul principal in societatea care editeaza Romania libera.

Wall-Street: Discovery si Metropotam lanseaza o platforma online comuna. Postul de televiziune Discovery si publicatia online Metropotam au lansat Discovery.metropotam.ro, o initiativa care incearca sa creeze un circuit al audientei intre tv si Internet. Scopul este cresterea ratingurilor emisiunilor din prime time Discovery Channel peste media de crestere inregistrata in proiectul-pilot, realizat in urma cu o luna.

EVZ: Andreea Marin Banica, invitata, sambata, la Pro Motor. Fosta prezentatoare a “Surprizelor” ii dezvaluie Roxanei Ciuhulescu reteta anti-stres de la volan. Andreea spune ca isi va lua, in curand, si permisul pentru motocicleta.

Realitatea.Net: Un an de “Romania vorbeste”, la Realitatea FM. Emisiunea “Romania vorbeste” de la Realitatea FM a implinit un an. Pe 9 noiembrie, show-ul interactiv realizat de Robert Turcescu a luat startul si pe Realitatea TV, inregistrand 262.000 de telespectatori, la prima editie.


Alte stiri

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Do NOT fill this !

  • Ce, când şi cât am scris

  • Zona de administrare