Archive for the ‘Opinii’ Category

Învârtita ca la Cluj

Învârtita ca la ClujAvând ocazia să aleagă între drumul virtuţii şi cel al plăcerii, anticul Hercule a ales calea virtuţii, deşi ştia că e presărată cu suferinţe, greutăţi şi umilinţe. Domnul Boc, neavând de la natură prea mulţi muşchi de încordat şi nefiind nici prea hedonist  din fire, a ales o cale de mijloc: a luat-o pe arătură. Adică, nici n-a fost suficient de virtuos să spună “Am condus un guvern care a cam dat chix, mă sacrific eu, însă salvez partidul!”, dar nici atât de indolent încât să mai ţină în cârcă personaje precum Videanu, Berceanu, Vlădescu sau Şeitan, veritabile pietre de moară la gâtul cabinetului. Până la urmă, bătălia care se anunţa ieri a fi crâncenă între cele două aripi ale partidului, lupii tineri şi lupii suri, s-a încheiat cu un Pupat Peaţa Endependenţei neaoş regăţean, în ciuda originii ardeleneşti (more…)

Să nu-ţi faci planu’ ca Varanu’

Să nu-ţi faci planu’ ca Varanu’Ca şi Ion Iliescu, CTP are multe defecte, dar şi un atu pe care nimeni nu i-l poate contesta: ştie să pună etichete. Iar dacă bătrânul edec se referă, pe şleau, la colegii sau rivalii politici, numindu-i Arogantul, Prostănacul sau Puştanul, jurnalistul o dă în fabule şi vorbeşte despre Guzganul ori Varanul. Cred că poreclele lui sunt mai nimerite decât ale lui Iliescu, fiindcă privindu-l bunăoară pe Dan Voiculescu, mai ales când îşi întinde spre interlocutor pieile şi gâtul bine bronzat, am impresia că mă uit pe Animal Planet. Poţi jura că vezi de fapt un varan de Komodo şi sunt convins că dacă i-ai lega unei asemenea şopârle o cravată sau o eşarfă de mătase la gât şi ai pune-o lângă Voiculescu ai zice că asişti la o emoţionantă reîntâlnire între doi fraţi gemeni, despărţiţi la naştere şi reuniţi prin magia zânei de la “Surprize, surprize”. (more…)

De-aş fi Harap Alb

De-aş fi Harap AlbM-am mirat foarte mult că printre personajele de care vorbea, enigmatic, consilierul prezidenţial Lăzăroiu nu le-am regăsit pe unele care s-ar potrivi perfect scenei noastre politice: Pinocchio şi baronul Munchausen. Cum nu l-am regăsit nici pe Harap Alb, un personaj care probabil există, dar nici el nu ştie ce perspective faine are. Dacă şi-ar da seama de potenţialul lui, Harap Alb ăsta ar ajunge pe cai mari şi mâncători de jăratic. Căci un personaj precum junele în formare din basmul lui Creangă n-are Scufiţă roşie şi nici nu umblă brambura prin pădure, fluierând ruseşte sau trăncănind verzi şi uscate, ca PSD, nici nu ameninţă să dea cu chibriturile foc la ţară, ca PNL şi nici nu-i capra cu trei iezi, ca PDL, să împartă cu dărnicie de la buget drobi de sare şi mălăieş în călcăieş tuturor (more…)

Caut Făt-Frumos. Rog seriozitate.

Caut Făt-Frumos. Rog seriozitate.“Dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i”, pare să fie deviza sub care consilierul Lăzăroiu şi-a lansat ieri şarada cu personaje din basme. Şi încercarea a reuşit pe deplin: toată lumea numai despre asta vorbeşte, încercând să afle cine e Scufiţa Roşie, cine e Albă ca Zăpada şi cine e Moş Crăciun. Unii zic că Scufiţa Roşie ar fi PSD, că Fetiţa cu chibriturile e cu siguranţă Crin Antonescu şi că Moş Crăciun e senzaţionalul, paranormalul şi îndirectul Dan Diaconescu, gata oricând să aducă daruri spectatorilor nevoiaşi cu duhul. Mai criptic decât oracolele antice, care oricum o dădeai, aveau până la urmă dreptate, tocmai prin aiurismul răspunsurilor, domnul Lăzăroiu  decretează: ”Dacă va fi un singur partid dominant în 2012, atunci pot să va garantez un singur lucru: nu va fi niciunul din (more…)

Menajeria pe sticlă

Menajeria pe sticlăPe vremuri, când programul TV însemna un sandvici format din două telejurnale translucide, o salată fadă de cântece şi coruri patriotice şi eventual una bucată costelivă film nord-coreean, televizorul ni se părea o divinitate mai enigmatică decât Apollo din Delfi, pentru că tăcea mâlc toată ziua şi atunci când vorbea, vorbea în bulgară, de nu pricepeam mai nimic. Astăzi, la două decenii şi ceva de zilele când am fi stat lipiţi non-stop de micul ecran, mulţi dintre noi se mândresc cu faptul că au renunţat la el. Motivul nu-i greu de dedus: televizorul te tâmpeşte. Am citit recent un articol în care se dezbătea fenomenul renunţării la televizor. Autorul, Vlad Mixich, un puşti talentat şi isteţ, căruia îi prevăd un viitor strălucit în presă, pentru că are cultură, idei şi talent cu carul, vorbea despre (more…)

Lecţia lui SOV: umilirea presei

Tiberiu LovinÎn urmă cu un deceniu, Sorin Ovidiu Vântu a fost vânat de presă pentru scandalul FNI, afacere în urma căreia sute de mii de români şi-au pierdut banii investiţi într-un somn liniştit. Atunci, SOV nu reuşise să cumpere presă decât prin bannere şi articole publicitare. Îmi amintesc că înainte de declanşarea scandalului n-am avut ce face şi am scris despre sistemul care se va prăbuşi, cu surse din interior. Eram şeful Biroului ziarului România liberă la Bacău. După ce am trimis textul la Bucureşti, un şef m-a sunat şi m-a întrebat dacă am timp să citesc cotidianul pentru care lucrez. I-am răspuns ca da, evident. M-a întrebat apoi dacă lecturez uneori editorialul lui Octavian Paler de pe prima pagină. Răspunsul meu a fost afirmativ. “Şi ce imagine vezi tu acolo?”, a mai întrebat şeful. În mijlocul opiniei era suspendat un banner cu FNI. I-am spus că acum l-am remarcat dar că nu văd care este legătura, pentru că una e publicitatea, alta partea editorială. Mi-a răspuns sec că nu-mi apare ancheta. (more…)

Soluţia finală

Soluţia finalăAtunci când a intrat în politică, în urmă cu aproape două decenii, Crin Antonescu s-a făcut remarcat în primul rând prin plete. Printre atâţia politicieni raşi, tunşi şi frezaţi, el apărea ca o ciudăţenie, cu freza aia de Mireille Mathieu. De impus, el s-a impus, ca şi faimoasa cântăreaţă, prin voce. În calitate de ministru, Crin Antonescu n-a făcut mare brânză în practică, dar în teorie a fost şi este neîntrecut. Vocea lui cu multe octave este inegalabilă. Rar mai întâlneşti, în politică, un individ mai vocal, un gurist mai talentat decât el. De la Crin, Ponta ar trebui să ia notiţe, căci nici el nu reuşeşte să debiteze mai multe promisiuni fără acoperire pe minut; Vadim ar face bine să renunţe la orgoliu şi să vină ca învăţăcel umil pe lângă liberal, fiindcă la capitolul acuze şi jigniri, el este un mărunt epigon pe lângă “europeanul Crin”; Iliescu este probabil verde de invidie auzind că mai există unul care poate (more…)

Liberte, egalite, ja kere!

Liberte, egalite, ja kere!O veche vorba din popor spune ca tiganul, cand s-a vazut imparat, l-a omorat intai pe ta-su. Vorbe din popor referitoare la ovrei unguri ajunsi presedinti in Franta n-avem, dar am putea sa facem: evreul ungur cand s-a vazut presedinte s-a facut nazist. Caci cum altfel decat nazista am putea cataloga atitudinea presedintelui francez Nicolas Sarkozy care, de cateva luni incoace, simtind ca-si pierde si bruma de electorat pe care o mai avea, dupa gogomaniile comise pe banda rulanta, a gasit, crede el, un tap ispasitor potrivit: tiganii. Ca si Berlusconi, acum cativa ani, Sarkozy face din tigani calul de bataie care sa-l poarte in galop spre inca un mandat la Elysee. Vazand atitudinea agresiva a francezilor si italienilor, care s-au apucat sa-i prajeasca de vii pe tigani, nestiind ca nu toate aripatele-s comestibile, nici nu-ti vine sa crezi ca in urma cu vreo 15 ani aceiasi domni scrobiti plangeau (more…)

Ultimul cui în sicriul guvernului

Ultimul cui în sicriul guvernuluiDaca pana acum mai existau români care sperau ca guvernul Boc stie ce face, balamucul cu modificarea Codului Fiscal cred ca i-a convins pe deplin ca in clipa de faţa acest guvern a scapat complet fraiele din maini. Si daca in sondaje, pana acum o luna, PDL avea inca 10-12 % din cele peste 30% cu care a castigat, la mustata, alegerile, imi este absolut clar ca daca s-ar face maine alegeri doar familiile parlamentarilor si ministrilor PDL ar mai vota acest partid. Nimeni nu poate pune la indoiala buna credinta a guvernului Boc, faptul ca el a vrut sa indrepte deficientele unui sistem cocolosit cu sarg, de doua decenii, de FDSN, PDSR, CD, PSD, DA, PNL. Dar actiunile pompieristice, ezitarile, iesirile la rampa absurde sau de-a dreptul cinice (precum cea a ministrilor care n-aveau habar ca se mai sta inca la cozi, la doua decenii dupa ultimii adidasi de porc vanduti cu bataie in piata Matache) au anihilat orice urma de speranta, dovedind o data in plus ca si iadul românesc e pavat cu bune intentii. (more…)

Nu filmaţi un organ care veghează

Nu filmaţi un organ care vegheazăCandva se spunea ca “ţian” este unitatea de masura a prostiei si miliţianul abia a mia ei parte. Intre timp, miliţianul a devenit politist, si-a sters flegmele incasate in ‘89 pe obraz si a primit de la stat uniforma noua si trese in loc de table, sa nu-l mai trasneasca. Dar metehnele de miliţian au ramas si din pacate multi “oameni ai legii” sunt astazi mai curand oameni ai faradelegii. Ca politistii se cred deasupra legilor aproape nu mai e de mirare; majoritatea dau impresia, ca si judecatorii, procurorii sau politicienii, ca sunt un fel de supraoameni care trebuie sa vegheze ca ordinea si statul de drept sa fie respectate, fara insa a fi obligati si ei insisi sa le respecte. Si daca o astfel de atitudine e aproape fireasca pentru miliţienii carora li s-au schimbat prefixul si sufixul, dupa Revolutie, ea pare de neconceput pentru ofiterii tineri si scoliti, cu mentalitati occidentale, cum este de pilda domnul Ciocan, carismaticul purtator de cuvant al Politiei Capitalei. (more…)

De ce tace mâlc domnul Chitic?

De ce tace mâlc domnul Chitic?La doua decenii dupa ce, aflat in boxa acuzatilor, fostul zbir comunist Tudor Postelnicu isi punea cenusa in cap si cu o atitudine slugarnica facea pe imbecilul ca sa scape de pedeapsa, marturisind, spasit “Am fost un dobitoc!”, mi-a fost dat sa aud din nou replica asta. Nu din gura vreunui general cu o clasa mai mult ca trenul, nici din a unui taran de la coada vacii, ci din cea a unui ditamai avocatul, pe care nici Caragiale, cu imaginatia lui spumoasa, nu l-ar fi putut boteza mai bine: Dan Chitic, un fel de ruda indepartata cu Mita Baston si Ghita Pristanda. Stimabilul jurist, recunoscandu-se dobitoc, a tinut sa-i bata obrazul presedintelui, la figurat, iar presedintele, sustine el, i l-ar fi batut pe al lui la propriu, cu un pumn. (more…)

Zâna bună de plată

Zâna bună de platăNu cred ca românul s-a nascut spagar, ca dorinta de a da sau de a primi mita este adanc inradacinata in cromozomii lui, ca fiind balcanici suntem condamnati, a priori, sa fim corupti si ca venim pe lume cu o bizara mutatie genetica, din cauza careia dam cinstea pe rusine si ungem buzunarele medicilor, profesorilor sau functionarilor publici chiar si atunci cand nimeni nu ne-o cere. Atunci cand se naste, un copil din România n-are habar ca, pana la venirea lui pe lume, parintii au inaltat deja fundatiile vilei unui medic, mai ales daca augusta mama nu vrea sa strice bunatate de fofeaza si sa nasca normal, ca orice vulva vulga. Pana sa ajunga la scoala, parintii i-au pus deja termopane educatoarei si i-au cumparat tezaure de bijuterii directoarei, ca sa-l inscrie pe micut la (more…)

  • Ce, când şi cât am scris

    Septembrie 2010
    « Aug    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    27282930  
  • Zona de administrare